23 Ioab s’a sculat, a plecat în Gheșur, și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.
24 Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui, și să nu-mi vadă fața.“ Și Absalom s’a dus în casa lui, și n’a văzut fața împăratului.
25 Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseței lui; din talpa piciorului pînă în creștetul capului, n’avea niciun cusur.
26 Cînd își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentrucă părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.
27 Lui Absalom i s’au născut trei fii, și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.
28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă fața împăratului.
29 Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimeată la împăratul: dar Ioab n’a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; și Ioab tot n’a vrut să vină.