11 Două sute de oameni din Ierusalim, cari fuseseră poftiți, au însoțit pe Absalom; și l-au însoțit în prostia lor, fără să știe nimic.
12 Pe cînd aducea Absalom jertfele, a trimes în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
13 Cineva a venit și a dat de știre lui David, și a zis: „Inima oamenilor lui Israel s’a întors spre Absalom.“
14 Și David a zis tuturor slujitorilor lui cari erau cu el la Ierusalim: „Sculați-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiți-vă de plecare; altfel, nu va întîrzia să ne ajungă, și va arunca nenorocirea peste noi, și va trece cetatea prin ascuțișul săbiei.“
15 Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.“
16 Împăratul a ieșit, și toată casa lui mergea după el; și a lăsat zece țiitoare pentru paza casei.
17 Împăratul a ieșit astfel, și tot poporul îl urma. Și s’au oprit la cea din urmă casă.