32 Cînd a ajuns David pe vîrf, unde s’a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Hușai, Architul, a venit înaintea lui, cu haina sfîșiată și capul acoperit cu țărînă.
33 David i-a zis: „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară.
34 Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel, dacă te vei întoarce în cetate, și vei zice lui Absalom: «Împărate, eu voi fi robul tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sînt robul tău.»
35 Preoții Țadoc și Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune preoților Țadoc și Abiatar.
36 Și fiindcă ei au acolo la ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaț, fiul lui Țadoc, și pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veți trimete tot ce veți afla.
37 Hușai, prietenul lui David, s’a întors dar în cetate. Și Absalom a intrat în Ierusalim.