28 Ahimaaț a strigat, și a zis împăratului: „Este bine de tot!“ S’a închinat înaintea împăratului cu fața pînă la pămînt, și a zis: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mînile noastre pe cei ce ridicau mîna împotriva domnului nostru împăratul.“
29 Împăratul a zis: „Tînărul Absalom este bine, sănătos?“ Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășală, cînd a trimes Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău: dar nu știu ce era.“
30 Și împăratul a zis: „Stai colea la o parte.“ Și Ahimaaț a stătut deoparte.
31 Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ți-a făcut dreptate, scăpîndu-te din mîna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.“
32 Împăratul a zis lui Cuși: „Tînărul Absalom este bine, sănătos?“ Cuși a răspuns: „Ca tînărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ți facă rău!“
33 Atunci împăratul, cutremurîndu-se, s’a suit în odaia de sus a porții, și a plîns. Pe cînd mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n’am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!“