3 În aceeaș zi, poporul a intrat în cetate pe furiș, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă.
4 Împăratul își acoperise fața, și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.“
5 Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, și a zis: „Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viața ta, a fiilor tăi și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale.
6 Tu iubești pe ceice te urăsc, și urăști pe ceice te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut.
7 Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va rămînea un om cu tine în noaptea aceasta; și aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decît toate nenorocirile cari ți s’au întîmplat din tinereță pînă acum.“
8 Atunci împăratul s’a sculat, și a șezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.“ Și tot poporul a venit înaintea împăratului.$Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.
9 Și în toate semințiile lui Israel, tot poporul se certa, zicînd: „Împăratul ne-a izbăvit din mîna vrăjmașilor noștri, el ne-a scăpat din mîna Filistenilor; și acum a trebuit să fugă din țară dinaintea lui Absalom.