31 Barzilai, Galaaditul, s’a pogorît din Roghelim, și a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă pînă dincolo de Iordan.
32 Barzilai era foarte bătrîn, în vîrstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul șederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
33 Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, și te voi hrăni la mine în Ierusalim.“
34 Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Cîți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?
35 Eu sînt astăzi în vîrstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănîncă și bea? Pot eu să mai aud glasul cîntăreților și cîntărețelor? Și pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?
36 Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?
37 Să se întoarcă robul tău, și să mor în cetatea mea, lîngă mormîntul tatălui meu și mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.“