12 Abner, fiul lui Ner, și oamenii lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.
13 Ioab, fiul Țeruiei, și oamenii lui David, au pornit și ei. S’au întîlnit la iazul din Gabaon, și s’au oprit unii dincoace de iaz, și ceilalți dincolo.
14 Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceștia, și să se bată înaintea noastră!“ Ioab a răspuns: „Să se scoale!“
15 S’au sculat și au înaintat în acelaș număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iș-Boșet, fiul lui Saul; și doisprezece inși ai lui David.
16 Fiecare, apucînd pe protivnicul lui de cap, i-a împlîntat sabia în coastă, și au căzut toți deodată. Și locul acela de lîngă Gabaon, s’a numit Helcat-Hațurim.
17 În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți de oamenii lui David.
18 Acolo se aflau cei trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de cîmp: