2 David s’a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel, și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
3 David a luat cu el și pe oamenii cari erau la el, pe fiecare cu casa lui; și au locuit în cetățile Hebronului.
4 Bărbații lui Iuda au venit, și au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda.Au dat de știre lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.
5 David a trimes niște soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: „Binecuvîntați să fiți de Domnul, fiindcă ați arătat astfel bunăvoință față de Saul, stăpînul vostru, și l-ați îngropat!
6 Și acum, Domnul să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentrucă v’ați purtat astfel.
7 Să vi se întărească mînile, și fiți viteji; căci stăpînul vostru Saul a murit, și pe mine m’a uns casa lui Iuda împărat peste ea“.
8 Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Saul, a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut la Mahanaim.