1 Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sîngeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniți este foametea aceasta.“
2 Împăratul a chemat pe Gabaoniți să le vorbească. – Gabaoniții nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămășiță a Amoriților; copiii lui Israel se legaseră față de ei cu un jurămînt, și totuș Saul voise să-i ucidă, în rîvna lui pentru copiii lui Israel și Iuda. –
3 David a zis Gabaoniților: „Ce pot face eu pentru voi, și cu se să fac ispășire, ca să binecuvîntați moștenirea Domnului?“
4 Gabaoniții i-au răspuns: „Nu voim nici argint nici aur dela Saul și dela casa lui, și nici nu este treaba noastră să omorîm pe cineva din Israel.“ Și împăratul a zis: „Ce voiți dar să vă fac?“
5 Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gînd să ne nimicească pentru ca să ne facă să perim din tot ținutul lui Israel,