1 Domnul Dumnezeu mi-a trimes vedenia aceasta. Iată, făcea niște lăcuste, în clipa cînd începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
2 Și după ce au mîncat ele cu desăvîrșire toată iarba din țară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este așa de slab!“
3 Atunci Domnul S’a căit de lucrul acesta: „Nu se va întîmpla una ca aceasta, a zis Domnul.“
4 Domnul Dumnezeu mi-a trimes vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; și focul mînca Adîncul cel mare și apucase și cîmpia.
5 Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, oprește! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este așa de slab!“
6 Atunci Domnul S’a căit și de lucrul acesta. „Nici una ca aceasta nu se va întîmpla, a zis Domnul Dumnezeu.“
7 El mi-a trimes vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă, și avea o cumpănă în mînă.
8 Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?“ Eu am răspuns: „O cumpănă.“ Și Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu Israel, și nu-l voi mai ierta;
9 ci înălțimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locașuri ale lui Israel vor fi dărîmate, și Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.“
10 Atunci Amația, preotul din Betel, a trimes să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
11 Căci iată ce zice Amos: «Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa!».“
12 Și Amația a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănîncă-ți pînea acolo, și acolo proorocește.
13 Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaș sfînt al împăratului, și este un templu al împărăției!“
14 Amos a răspuns lui Amația: „Eu nu sînt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sînt păstor, și strîngător de smochine de Egipt.
15 Dar Domnul m’a luat dela oi, și Domnul mi-a zis: «Du-te și proorocește poporului Meu Israel!»
16 Ascultă acum Cuvîntul Domnului, tu care zici: «Nu prooroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!»
17 Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: «Nevastă-ta va curvi în cetate, fiii și fiicele tale vor cădea loviți de sabie, ogorul tău va fi împărțit cu frînghia de măsurat; tu însă vei muri într’un pămînt necurat, și Israel va fi dus în robie departe de țara lui!“