7 „Nu sînteți voi oare pentru Mine ca și copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N’am scos Eu pe Israel din țara Egiptului, ca și pe Filisteni din Caftor și pe Sirieni din Chir?“
8 „Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiți peste împărăția aceasta vinovată, ca s’o nimicesc de pe fața pămîntului; totuș nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.“
9 „Căci iată, voi porunci, și voi vîntura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vîntură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pămînt!
10 Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: «Nu ne va ajunge nenorocirea, și nu va veni peste noi.“
11 „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, și-l voi zidi iarăș cum era odinioară,
12 ca să stăpînească rămășița Edomului și toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.
13 „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămînța, cînd mustul va picura din munți și va curge de pe toate dealurile.