8 Rubeniții și Gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase, și-au primit moștenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului:
9 dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, și dela cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia Medeba, pînă la Dibon;
10 toate cetățile lui Sihon, împăratul Amoriților, care domnea la Hesbon, pînă la hotarul copiilor lui Amon;
11 Galaadul, ținutul Gheșuriților și al Maacatiților, tot muntele Hermonului, și tot Basanul, pînă la Salca;
12 toată împărăția lui Og în Basan, care domnea în Aștarot și în Edrei, și care era singura rămășiță a Refaimiților. Moise a bătut pe acești împărați, și i-a izgonit.
13 Dar copiii lui Israel n’au izgonit pe Gheșuriți și pe Maacatiți, cari au locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi.
14 Seminția lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moștenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moștenirea lui, cum îi spusese El.