Iosua 7 VDC

1 Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Și Domnul S’a aprins de mînie împotriva copiilor lui Israel.

2 Iosua a trimes din Ierihon niște bărbați la Ai, care este lîngă Bet-Aven, la răsărit de Betel. Și le-a zis: „Suiți-vă, și iscodiți țara.“ Și oamenii aceia s’au suit, și au iscodit cetatea Ai.

3 S’au întors la Iosua, și i-au spus: „Degeaba mai faci să mai meargă tot poporul; două sau trei mii de oameni vor ajunge ca să bați cetatea Ai; nu osteni tot poporul; căci oamenii aceia sînt puțin la număr.“

4 Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai.

5 Oamenii din Ai le-au omorît aproape treizeci și șase de oameni; i-au urmărit dela poartă pînă la Șebarim, și i-au bătut la vale. Poporul a rămas încremenit și cu inima moale ca apa.

6 Iosua și-a sfîșiat hainele, și s’a aruncat cu fața la pămînt pînă seara înaintea chivotului Domnului, el și bătrînii lui Israel, și și-au presărat capul cu țărînă.

7 Iosua a zis: „Ah! Doamne Dumnezeule, pentruce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mînile Amoriților și să ne prăpădești? De am fi știut să rămînem de cealaltă parte a Iordanului!

8 Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmașilor lui?

9 Cananiții și toți locuitorii țării vor afla; ne vor înconjura, și ne vor șterge numele de pe pămînt. Și ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?“

10 Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentruce stai culcat astfel pe fața ta?

11 Israel a păcătuit; au călcat legămîntul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit, și le-au ascuns printre lucrurile lor.

12 De aceea copiii lui Israel nu pot să țină piept vrăjmașilor lor: vor da dosul în fața vrăjmașilor lor, căci sînt dați spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.

13 Scoală-te, sfințește poporul. Spune-le: «Sfințiți-vă pentru mîne. Căci așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ții piept vrăjmașilor tăi, pînă nu veți scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.

14 Să vă apropiați mîne dimineață după semințiile voastre; și seminția pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe familii, și familia pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe case, și casa pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe bărbați.

15 Cine va fi arătat prin sorți că a luat din ce era dat spre nimicire, va fi ars în foc, el și tot ce este al lui, pentrucă a călcat legămîntul Domnului și a făcut o mișelie în Israel.“

16 Iosua s’a sculat disdedimineață, și a apropiat pe Israel, după semințiile lui, și a fost arătată prin sorți seminția lui Iuda.

17 A apropiat familiile lui Iuda, și a fost arătată prin sorți familia lui Zerah. A apropiat familia lui Zerah pe case, și a fost arătată prin sorți casa lui Zabdi.

18 A apropiat casa lui Zabdi pe bărbați, și a fost arătat prin sorți Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda.

19 Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturisește și spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic“.

20 Acan a răspuns lui Iosua, și a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut.

21 Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint, și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit, și le-am luat; iată, sînt ascunse în pămînt în mijlocul cortului meu, și argintul este pus subt ele“.

22 Iosua a trimes niște oameni, cari au alergat în cort; și iată că lucurile erau ascunse în cortul lui Acan, și argintul era subt ele.

23 Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua și tuturor copiilor lui Israel, și le-au pus înaintea Domnului.

24 Iosua și tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui; și i-au suit în valea Acor.

25 Iosua a zis: „Pentruce ne-ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci Domnul azi“. Și tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre,

26 și au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede pînă în ziua de azi. Și Domnul S’a întors din iuțimea mîniei Lui. Din pricina acestei întîmplări s’a dat pînă în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24