8 și toate satele din împrejurimile acestor cetăți, pînă la Baalat-Beer, care este Ramatul de miazăzi,Aceasta a fost moștenirea seminției fiilor lui Simeon, după familiile lor.
9 Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moștenire a fiilor lui Iuda; căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei, și de aceea fiii lui Simeon și-au primit pe a lor în mijlocul moștenirii lor.
10 A treia parte a căzut prin sorți fiilor lui Zabulon după familiile lor.
11 Hotarul moștenirii lor se întindea pînă la Sarid. La apus se suia spre Mareala, și atingea Dabeșet, apoi pîrîul care curge înaintea Iocneamului.
12 Din Sarid se întorcea spre răsărit, spre răsăritul soarelui, pînă la hotarul Chislot-Taborului, mergea înainte la Dabrat, și suia la Iafia.
13 De acolo trecea la răsărit prin Ghita-Hefer, prin Ita-Cațin, mergea la Rimon, și se întorcea pînă la Nea.
14 Se întorcea apoi înspre miazănoapte spre Hanaton, și ieșea la valea Iiftah-El.