3 Împăratul Ierihonului a trimes la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbații cari au venit la tine, și cari au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească țara.“
4 Femeia a luat pe cei doi bărbați, și i-a ascuns; și a zis: „Este adevărat că bărbații aceștia au venit la mine, dar nu știam de unde sînt;
5 și, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbații aceștia au ieșit afară; nu știu unde s’au dus: grăbiți-vă de-i urmăriți, și-i veți ajunge.“
6 Ea îi suise pe acoperiș, și-i ascunsese subt niște mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiș.
7 Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, și după ce au ieșit ei, s’a închis poarta.
8 Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s’a suit la ei pe acoperiș,
9 și le-a zis: „Știu că Domnul v’a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră.