31 Și Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad, și fiilor lui Manase: „Cunoaștem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n’ați săvîrșit păcatul acesta împotriva Domnului; și ați izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mîna Domnului“.
32 Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile, au părăsit pe fiii lui Ruben și pe fiii lui Gad, și s’au întors din țara Galaadului în țara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă,
33 Copiii lui Israel au rămas mulțămiți; au binecuvîntat pe Dumnezeu, și n’au mai vorbit să se suie înarmați ca să pustiiască țara pe care o locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
34 Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul acela Ed „căci“, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu“.