7 Moise dăduse unei jumătăți din seminția lui Manase o moștenire în Basan, și Iosua a dat celeilalte jumătăți o moștenire lîngă frații lor, dincoace de Iordan, la apus.
8 Cînd i-a trimes Iosua la corturile lor, i-a binecuvîntat, și le-a zis: „Voi vă întoarceți la corturile voastre cu mari bogății, cu foarte multe turme, și cu o mare mulțime de argint, de aur, de aramă, de fer, și de îmbrăcăminte. Împărțiți cu frații voștri prada luată dela vrăjmașii voștri.“
9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad, și jumătate din seminția lui Manase, s’au întors acasă, lăsînd pe copiii lui Israel la Silo, în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Galaadului, care era moșia lor și unde se așezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul.
10 Cînd au ajuns pe malurile Iordanului, cari fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase, au zidit acolo un altar lîngă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile.
11 Copiii lui Israel au auzit zicîndu-se: „Iată că fiii lui Ruben; fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase, au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel.“
12 Cînd au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s’a strîns la Silo, ca să se suie împotriva lor și să se bată cu ei.
13 Copiii lui Israel au trimes la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar,