12 Dacă vă veți abate și vă veți alipi de neamurile acestea cari au rămas printre voi, dacă vă veți uni cu ele prin căsătorii, și dacă veți intra în legături cu ele,
13 să fiți încredințați că Domnul Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă și un laț, un bici în coaste, și niște spini în ochi, pînă veți pieri de pe fața acestei țări bune, pe care v’a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru.
14 Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pămîntesc. Recunoașteți dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n’a rămas neîmplinit; toate vi s’au împlinit, niciunul n’a rămas neîmplinit.
15 Și după cum toate cuvintele bune, pe cari vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s’au împlinit pentru voi, tot așa Domnul va împlini față de voi toate cuvintele rele, pînă vă va nimici de pe fața acestei țări bune pe care v’a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru.
16 Dacă veți călca legămîntul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mînie împotriva voastră, și veți pieri de grab din țara cea bună pe care v’a dat-o El“.