27 Și Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvîntele pe cari ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru“.
28 Apoi Iosua a dat drumul poporului, și s’a dus fiecare în moștenirea lui.
29 După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani.
30 L-au înmormîntat în ținutul care-i căzuse la împărțeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș.
31 Israel a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua, și în tot timpul vieții bătrînilor cari au trăit după Iosua și cari cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
32 Oasele lui Iosif, pe cari le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea țarinei pe care o cumpărase Iacov dela fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif.
33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit, și a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim.