8 V’am adus în țara Amoriților, cari locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mînile voastre; ați pus stăpînire pe țara lor, și i-am nimicit dinaintea voastră.
9 Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s’a sculat și a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blastăme.
10 Dar n’am vrut să ascult pe Balaam: el v’a binecuvîntat, și v’am izbăvit din mîna lui Balac.
11 Ați trecut Iordanul, și ați ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: Amoriții, Fereziții, Cananiții, Hetiții, Ghirgasiții, Heviții și Iebusiții. I-am dat în mînile voastre,
12 am trimes înaintea voastră viespe bondărească, și i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împărați ai Amoriților: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
13 V’am dat o țară pe care n’o munciserăți, cetăți pe cari nu le zidiserăți, dar pe cari le locuiți, vii și măslini pe cari nu-i sădiserăți, dar cari vă slujesc ca hrană.
14 Acum, temeți-vă de Domnul, și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Rîu și în Egipt, și slujiți Domnului.