8 Să dai următoarea poruncă preoților cari duc chivotul legămîntului: «Cînd veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan.“
9 Iosua a zis copiilor lui Israel: „Apropiați-vă, și ascultați cuvintele Domnului, Dumnezeului vostru.“
10 Iosua a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, și că va izgoni dinaintea voastră pe Cananiți, pe Hetiți, pe Heviți, pe Fereziți, pe Ghirgasiți, pe Amoriți și pe Iebusiți:
11 Iată, chivotul legămîntului Domnului întregului pămînt va trece înaintea voastră în Iordan.
12 Acum, luați doisprezece bărbați din semințiile lui Israel, cîte un bărbat de fiecare seminție.
13 Și de îndată ce preoții cari duc chivotul Domnului, Dumnezeului întregului pămînt, vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, și anume ape cari se pogoară din sus, se vor opri grămadă.“
14 Poporul a ieșit din corturi, ca să treacă Iordanul, și preoții cari duceau chivotul legămîntului au pornit înaintea poporului.