22 Iosua a zis celor doi bărbați cari iscodiseră țara: „Intrați în casa curvei, și scoateți din ea pe femeia aceea și pe toți ai ei, cum i-ați jurat.“
23 Tinerii, iscoadele, au intrat și au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe frații ei, și pe toți ai ei; au scos afară pe toți cei din familia ei, și i-au așezat afară din tabăra lui Israel.
24 Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul, și toate lucrurile de aramă și de fier le-au pus în vistieria casei Domnului.
25 Iosua a lăsat cu viață pe curva Rahav, casa tatălui ei, și pe toți ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi, pentrucă ascunsese solii, pe cari-i trimesese Iosua să iscodească Ierihonul.
26 Atunci a jurat Iosua, și a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu prețul întîiului său născut îi va pune temeliile și cu prețul celui mai tînăr fiu al lui îi va așeza porțile!“
27 Domnul a fost cu Iosua, și i s’a dus vestea în toată țara.