9 Cananiții și toți locuitorii țării vor afla; ne vor înconjura, și ne vor șterge numele de pe pămînt. Și ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?“
10 Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentruce stai culcat astfel pe fața ta?
11 Israel a păcătuit; au călcat legămîntul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit, și le-au ascuns printre lucrurile lor.
12 De aceea copiii lui Israel nu pot să țină piept vrăjmașilor lor: vor da dosul în fața vrăjmașilor lor, căci sînt dați spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.
13 Scoală-te, sfințește poporul. Spune-le: «Sfințiți-vă pentru mîne. Căci așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ții piept vrăjmașilor tăi, pînă nu veți scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.
14 Să vă apropiați mîne dimineață după semințiile voastre; și seminția pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe familii, și familia pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe case, și casa pe care o va arăta Domnul prin sorți se va apropia pe bărbați.
15 Cine va fi arătat prin sorți că a luat din ce era dat spre nimicire, va fi ars în foc, el și tot ce este al lui, pentrucă a călcat legămîntul Domnului și a făcut o mișelie în Israel.“