31 cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, și cum este scris în cartea legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste cari nu trecuse ferul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot, și jertfe de mulțămiri.
32 Și acolo Iosua a scris pe pietre o copie a legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel.
33 Tot Israelul, bătrînii, mai marii oastei și judecătorii lui, stăteau de amîndouă părțile chivotului, înaintea preoților, din neamul Leviților, cari duceau chivotul legămîntului Domnului; erau de față atît străinii cît și copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim, și jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvinti Israel.
34 Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvîntările și blestemurile, după cum este scris în cartea legii.
35 N’a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în fața întregei adunări a lui Israel, în fața femeilor, copiilor și străinilor cari mergeau în mijlocul lor.