12 N’am părăsit poruncile buzelor Lui;mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13 Dar hotărîrea Lui este luată, cine i se va împotrivi?Ce-I dorește sufletul, aceea face.
14 El Își va împlini dar planurile față de mine,și va mai face și multe altele.
15 De aceea tremur înaintea Lui,și cînd mă gîndesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16 Dumnezeu mi-a tăiat inima,Cel Atotputernic m’a umplut de groază.
17 Căci nu întunerecul durerii mele mă nimicește,nici negura în care sînt înfășurat.