3 De aceea, vor fi ca norul de dimineață, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vînt din arie, ca fumul, care iese din horn.
4 Dar Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, și nu este alt Mîntuitor afară de Mine.
5 Eu te-am cunoscut în pustie, într’un pămînt fără apă.
6 Dar cînd au dat de pășune, s’au săturat, și cînd s’au săturat, inima li s’a umflat de mîndrie; de aceea M’au uitat.
7 Eu M’am făcut ca un leu pentru ei, și-i pîndesc ca un pardos pe drum.
8 Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfîșii învelișul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, și fiarele cîmpului îi vor face bucăți.
9 Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.