Osea 8 VDC

1 Pune trîmbița în gură! Vrăjmașul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legămîntul Meu, și au păcătuit împotriva Legii Mele.

2 Atunci vor striga către Mine: „Dumnezeule, noi Te cunoaștem, noi, Israel!“ –

3 Israel a lepădat binele cu scîrbă; de aceea vrăjmașul îi va urmări.

4 Au pus împărați fără porunca Mea, și căpetenii fără știrea Mea; au făcut idoli din argintul și aurul lor: deaceea vor fi nimiciți.

5 Vițelul tău este o scîrbă, Samario! Mînia Mea s’a aprins împotriva lor! Pînă cînd nu vor voi ei să se țină curați?

6 Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, și nu este Dumnezeu. Deaceea, vițelul Samariei va fi făcut bucăți!

7 Fiindcă au sămănat vînt, vor secera furtună. Nu le va crește un spic de grîu; ce va răsări, nu va da făină, și dacă ar da, ar mînca-o străinii.

8 Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preț.

9 Căci s’au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răsleț. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!

10 Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puțină vreme să mai ungă vreun împărat și domni.

11 Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, și altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.

12 Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuș ele sînt privite ca ceva străin.

13 Ei junghie vitele pe cari Mi le aduc, și carnea le-o mînîncă; deaceea Domnul nu le primește! Acum Domnul Își aduce aminte de nelegiuirea lor, și le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt!

14 Căci Israel a uitat pe Cel ce l-a făcut, și-a zidit palate, și Iuda a înmulțit cetățile întărite; deaceea voi trimete foc în cetățile lor, și le va mistui palatele.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14