1 Ziceți fraților voștri: „Ami“, și surorilor voastre Ruhama!“
2 „Plîngeți-vă, plîngeți-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, și Eu nu sînt bărbatul ei! Să-și depărteze curviile dinaintea ei, și preacurviile dela țîțele ei!
3 Altfel, o desbrac în pielea goală, cum era în ziua nașterii ei, o fac ca o pustie, ca un pămînt uscat, și o las să moară de sete!
4 Nu voi avea milă de copiii ei, căci sînt copii din curvie.
5 Mama lor a curvit; cea care i-a născut s’a necinstit; căci a zis: «Voi alerga după ibovnicii mei, cari îmi dau pînea și apa mea, lîna și inul meu, untdelemnul și băuturile mele!»
6 Deaceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-și mai afle cărările.
7 Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: «Hai să mă întorc iarăș la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!»