7 Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: «Hai să mă întorc iarăș la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!»
8 N’a cunoscut că Eu îi dădeam grîul, mustul și untdelemnul, și au închinat slujbei lui Baal argintul și aurul cel mult pe care i-l dădeam.
9 Deaceea Îmi voi lua iarăș înapoi grîul la vremea lui, și mustul la vremea lui, și îmi voi ridica iarăș dela ea lîna și inul pe cari i le dădusem ca să-i acopere goliciunea.
10 Și acum îi voi descoperi rușinea înaintea ibovnicilor ei, și niciunul n’o va scoate din mîna Mea.
11 Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, și toate praznicile ei.
12 Îi voi pustii și viile și smochinii, despre cari zicea: «Aceasta este plata pe care mi-au dat-o ibovnicii mei!» Le voi preface într’o pădure, și le vor mînca fiarele cîmpului.
13 O voi pedepsi pentru zilele cînd tămîia Baalilor, cînd se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, și alerga după ibovnicii ei, uitînd de Mine, zice Domnul.“