20 Prin credinţă, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob şi Esau referitor la lucrurile ce vor veni.
21 Prin credinţă, Iacob, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe amândoi fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.
22 Prin credinţă, Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, a amintit despre ieşirea copiilor lui Israel şi a dat poruncă referitor la oasele sale.
23 Prin credinţă, Moise, după ce s-a născut, a fost ascuns trei luni de către părinţii lui, pentru că au văzut că era un copil frumos; şi nu s-au temut de porunca împăratului.
24 Prin credinţă, Moise, când a crescut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25 Alegând mai degrabă să sufere necaz cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure pentru o vreme de plăcerile păcatului.
26 Considerând ocara lui Cristos ca bogăţii mai mari decât tezaurele aflate în Egipt, fiindcă se uita la răsplătire.