1 De aceea ar trebui să dăm cea mai mare atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca niciodată să nu le lăsăm să treacă pe lângă noi.
2 Căci dacă cuvântul vorbit prin îngeri a fost neclintit, şi fiecare încălcare de lege şi neascultare a primit o dreaptă răsplătire;
3 Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi a început să fie vorbită de Domnul, şi ne-a fost confirmată prin cei ce l-au auzit,
4 Dumnezeu de asemenea aducându-le mărturie, deopotrivă cu semne şi minuni şi diferite miracole şi daruri ale Duhului Sfânt, conform voii sale.
5 Fiindcă nu îngerilor le-a supus lumea ce are să vină, despre care vorbim.
6 Iar unul, într-un anume loc a adeverit, spunând: Ce este omul, ca să îți amintești de el? Sau fiul omului, ca să îl cercetezi?
7 L-ai făcut puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încoronat cu glorie şi onoare şi l-ai aşezat peste lucrările mâinilor tale;
8 Toate le-ai supus sub picioarele lui. Căci prin faptul că el a supus toate sub el, nu i-a lăsat nimic nesupus. Dar acum, încă nu vedem toate cele supuse lui.
9 Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, pentru suferirea morţii, încoronat cu glorie şi onoare, ca prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om.
10 Fiindcă i se cuvenea lui, pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, în aducerea multor fii la glorie, să desăvârşească pe căpetenia salvării lor prin suferinţe.
11 Fiindcă deopotrivă cel ce sfinţeşte şi cei sfinţiţi, sunt toţi dintr-unul; din care cauză, nu se ruşinează să îi numească fraţi,
12 Spunând: Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul bisericii îţi voi cânta laudă.
13 Şi din nou: Eu îmi voi pune încrederea în el. Şi din nou: Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.
14 Fiindcă, după cum copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi el s-a împărtăşit din aceleaşi, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul,
15 Şi să elibereze pe aceia care, prin frica morţii, erau toată viaţa lor supuşi robiei.
16 Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra lui natura îngerilor, ci a luat asupra lui sămânţa lui Avraam.
17 De aceea în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor săi, ca să fie mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului.
18 Fiindcă, în aceea că el însuşi a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiţi.