20 (Fiindcă nu puteau îndura ceea ce era poruncit: Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu lancea;
21 Şi aşa de înspăimântătoare era priveliştea, încât Moise a spus: Sunt tare îngrozit şi tremur);
22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc, şi de miriadele de îngeri,
23 De adunarea tuturor şi biserica întâilor născuţi, care sunt scrişi în cer, şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 Şi de Isus, mijlocitorul legământului cel nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte lucruri mai bune decât al lui Abel.
25 Vedeţi să nu refuzaţi pe cel ce vorbeşte. Căci dacă nu au scăpat cei ce l-au refuzat pe cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la cel ce vorbeşte din cer,
26 A cărui voce a clătinat pământul atunci, dar acum a promis, spunând: Eu clatin încă o dată, nu doar pământul, ci şi cerul.