5 Şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor copii: Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu cădea de oboseală când eşti mustrat de el;
6 Fiindcă Domnul disciplinează pe cine iubeşte şi biciuieşte pe fiecare fiu pe care îl primeşte.
7 Dacă înduraţi disciplinarea, Dumnezeu se poartă cu voi precum cu fii; căci, care este fiul pe care nu îl disciplinează tatăl?
8 Dar dacă sunteţi fără disciplinare, din care toţi sunt părtaşi, atunci sunteţi bastarzi şi nu fii.
9 Mai mult, după carnea noastră am avut părinţi care ne-au disciplinat şi i-am respectat; nu cu atât mai mult să fim în supunere Tatălui duhurilor şi să trăim?
10 Fiindcă ei, într-adevăr, pentru puţine zile ne disciplinau după cum li se părea bine; dar el, pentru folosul nostru, ca să fim părtaşi ai sfinţeniei lui.
11 Dar nicio disciplinare din prezent nu pare a fi bucurie, ci mâhnire; totuşi la urmă ea dă rodul paşnic al dreptăţii celor ce au fost antrenaţi prin ea.