14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi.
15 Şi, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obţinut promisiunea.
16 Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; şi un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârşitul întregii certe.
17 În acelaşi fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moştenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
18 Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră;
19 Speranţa pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură şi neclintită şi care intră până dincolo de perdea,
20 Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.