25 De aceea şi este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăieşte întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.
26 Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoşi şi făcut mai presus de ceruri;
27 Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalţi preoţi, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate şi apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o singură dată, când s-a oferit pe sine însuşi.
28 Fiindcă legea îi face înalţi preoţi pe oamenii, care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna.