1 Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Moabului şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că a ars oasele împăratului Edomului până le-a făcut var;
2 Dar voi trimite un foc asupra Moabului şi acesta va mistui palatele Cheriotului; şi Moabul va muri cu tumult, cu strigăte şi cu sunetul trâmbiţei;
3 Şi voi stârpi pe judecător din mijlocul lui şi voi ucide pe toţi prinţii lui împreună cu el, spune Domnul.
4 Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dispreţuit legea Domnului şi nu au păzit poruncile lui, iar minciunile lor, după care au umblat părinţii lor, i-au făcut să rătăcească;
5 Dar voi trimite un foc asupra lui Iuda şi acesta va mistui palatele Ierusalimului.
6 Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale lui Israel şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de încălţăminte;