Amos 4 RFB13

1 Ascultaţi acest cuvânt, voi, vaci din Basan, care sunteţi pe muntele Samariei care asupriţi pe săraci, care zdrobiţi pe nevoiaşi, cele ce spun stăpânilor lor: Aduceţi şi să bem.

2 Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia sa, că, iată, vor veni zilele asupra voastră, în care el vă va duce cu cârlige şi posteritatea voastră cu cârlige pentru peşti.

3 Şi veţi ieşi la spărturi, fiecare drept înaintea sa; şi veţi arunca vacile în palat, spune Domnul.

4 Veniţi la Betel şi încălcaţi legea; la Ghilgal înmulţiţi fărădelegea; şi aduceţi sacrificiile voastre în fiecare dimineaţă şi zeciuielile voastre după trei ani;

5 Şi oferiţi un sacrificiu de mulţumire cu dospeală şi rostiţi şi vestiţi ofrande de bunăvoie, pentru că aceasta vă place, copii ai lui Israel, spune Domnul Dumnezeu.

6 Şi eu v-am dat de asemenea curăţie a dinţilor în toate cetăţile voastre şi lipsă de pâine în toate locurile voastre; totuşi nu v-aţi întors la mine, spune Domnul.

7 Şi de asemenea am oprit ploaia de la voi, când mai erau doar trei luni până la seceriş; şi am făcut să plouă peste o cetate şi am făcut să nu plouă peste altă cetate; peste o bucată a plouat şi bucata peste care nu a plouat, s-a uscat.

8 Astfel, două sau trei cetăţi rătăceau spre o singură cetate, pentru a bea apă, dar nu s-au săturat; totuşi nu v-aţi întors la mine, spune Domnul.

9 V-am lovit cu tăciune în grâu şi cu mană, când grădinile voastre şi viile voastre şi smochinii voştri şi măslinii voştri s-au înmulţit, forfecarul le-a mâncat; totuşi nu v-aţi întors la mine, spune Domnul.

10 Am trimis printre voi ciuma, după felul celei din Egipt; pe tinerii voştri i-am ucis cu sabia şi v-am luat caii; şi am făcut să se ridice putoarea în taberele voastre până la nările voastre; totuşi nu v-aţi întors la mine, spune Domnul.

11 Am doborât pe unii dintre voi, cum a dărâmat Dumnezeu Sodoma şi Gomora, şi aţi fost ca un tăciune smuls din foc; totuşi nu v-aţi întors la mine, spune Domnul.

12 De aceea astfel îţi voi face, Israele; şi pentru că îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele.

13 Căci, iată, cel care formează munţii şi creează vântul şi vesteşte omului care este gândul lui, care face dimineaţa întuneric şi calcă pe înălţimile pământului, Domnul, Dumnezeul oştirilor, acesta este numele lui.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9