Amos 7 RFB13

1 Astfel mi-a arătat Domnul Dumnezeu; şi, iată, el a format cosași la începutul creşterii otavei; şi, iată, era otava după cositul împăratului.

2 Şi s-a întâmplat, după ce au terminat de mâncat iarba ţării, că atunci am spus: Doamne Dumnezeule, iartă, te implor, prin cine se va ridica Iacob? pentru că el este mic.

3 Domnul s-a pocăit pentru aceasta: Nu va fi, spune Domnul.

4 Astfel mi-a arătat Domnul Dumnezeu; şi, iată, Domnul Dumnezeu a chemat la luptă prin foc şi a mistuit adâncul cel mare şi a mâncat o parte.

5 Atunci am spus: Doamne Dumnezeule, încetează, te implor, prin cine se va ridica Iacob? pentru că el este mic.

6 Domnul s-a pocăit pentru aceasta. Aceasta de asemenea nu va fi, spune Domnul Dumnezeu.

7 Astfel el mi-a arătat; şi, iată, Domnul stătea în picioare pe un zid făcut cu un fir cu plumb, cu un fir cu plumb în mâna sa.

8 Şi Domnul mi-a spus: Amos ce vezi? Şi eu am spus: Un fir cu plumb. Atunci Domnul a spus: Iată, voi pune un fir cu plumb în mijlocul poporului meu Israel; nu voi mai trece pe lângă ei;

9 Şi înălţimile lui Isaac vor fi pustiite şi sanctuarele lui Israel vor fi risipite; şi mă voi ridica cu sabia împotriva casei lui Ieroboam.

10 Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis la Ieroboam, împăratul lui Israel, spunând: Amos a uneltit împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu este în stare să sufere toate cuvintele lui.

11 Pentru că astfel a spus Amos: Ieroboam va muri prin sabie şi Israel va fi, negreşit, dus captiv din propria lui ţara.

12 De asemenea Amaţia i-a spus lui Amos: Tu văzătorule, du-te, fugi în ţara lui Iuda şi acolo mănâncă pâine şi acolo profeţeşte;

13 Dar să nu mai profeţeşti la Betel, pentru că este capela împăratului şi este curtea împăratului.

14 Atunci Amos a răspuns şi i-a zis lui Amaţia: Eu nu eram profet, nici fiu de profet, ci eram păzitor de oi şi culegător de roade de sicomor;

15 Şi Domnul m-a luat precum urmam turma şi Domnul mi-a spus: Du-te, profeţeşte poporului meu Israel.

16 De aceea acum, ascultă cuvântul Domnului: Tu spui: Nu profeţi împotriva lui Israel şi nu picura cuvântul tău împotriva casei lui Isaac.

17 De aceea astfel spune Domnul: Soţia ta va fi o curvă în cetate şi fiii tăi şi fiicele tale vor cădea prin sabie şi ţara ta va fi împărţită cu frânghia; şi tu vei muri într-o ţară întinată; iar Israel va merge negreşit în captivitate din ţara lui.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9