3 Pentru că astfel spune Domnul Dumnezeu: Cetatea care ieşea cu o mie va lăsa o sută şi cea care ieşea cu o sută va lăsa zece, pentru casa lui Israel.
4 Pentru că astfel spune Domnul, casei lui Israel: Căutaţi-mă şi veţi trăi;
5 Dar nu căutaţi Betelul, nici nu intraţi în Ghilgal şi nu treceţi la Beer-Şeba, pentru că Ghilgalul va fi dus negreşit în captivitate şi Betelul va ajunge de nimic.
6 Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi; ca nu cumva să izbucnească el ca focul în casa lui Iosif şi să o mistuie şi să nu fie nimeni să îl stingă în Betel.
7 Voi care întoarceţi judecata în pelin şi lăsaţi deoparte dreptatea la pământ,
8 Căutaţi pe cel care face cele şapte stele şi Orionul şi preface umbra morţii în dimineaţă şi întunecă ziua cu noapte; care cheamă apele mării şi le toarnă pe faţa pământului: Domnul este numele său;
9 Care întăreşte pe cel prădat împotriva celui tare, astfel încât cel prădat va veni împotriva fortăreţei.