5 Şi Domnul Dumnezeul oştirilor este cel care atinge ţara şi ea se va topi şi toţi cei ce locuiesc în ea vor jeli; şi se va ridica în întregime ca un potop şi se va îneca precum prin potopul Egiptului.
6 El este cel ce îşi zideşte locurile de sus, unele peste altele, în cer şi a întemeiat ceata sa peste pământ; cel ce cheamă apele mării şi le toarnă pe faţa pământului, Domnul este numele său.
7 Nu îmi sunteţi voi precum copiii etiopienilor, copii ai lui Israel? spune Domnul. Nu l-am adus eu pe Israel din ţara Egiptului şi pe filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?
8 Iată, ochii Domnului Dumnezeu sunt asupra împărăţiei păcătoase şi o voi nimici de pe faţa pământului: numai că nu voi nimici de tot casa lui Iacob, spune Domnul.
9 Pentru că, iată, eu voi porunci şi voi vântura casa lui Israel printre toate naţiunile, precum grânele sunt vânturate într-o sită, totuşi nici cel mai mic grăunte nu va cădea pe pământ.
10 Toţi păcătoşii poporului meu vor muri prin sabie, cei care spun: Răul nu ne va întrece nici nu ne va întâmpina.
11 În acea zi voi ridica tabernacolul căzut al lui David şi îi voi închide spărturile; şi îi voi ridica ruinele şi îl voi zidi ca în zilele din vechime;