10 Şi tinerii care au fost crescuţi cu el i-au vorbit, spunând: Astfel să răspunzi poporului care ţi-a vorbit, zicând: Tatăl tău ne-a făcut jugul greu, dar tu fă-l puţin mai uşor pentru noi; astfel să le spui: Degetul meu mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.
11 Şi acum, dacă tatăl meu a pus un jug greu peste voi, eu voi pune mai mult peste jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.
12 Astfel Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam în a treia zi, precum a cerut împăratul, spunând: Veniţi din nou la mine în a treia zi.
13 Şi împăratul le-a răspuns cu asprime; şi împăratul Roboam a părăsit sfatul bătrânilor,
14 Şi le-a răspuns după sfatul tinerilor, spunând: Tatăl meu v-a făcut jugul greu, dar eu voi adăuga la acesta; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.
15 Astfel împăratul nu a dat ascultare poporului, căci răzvrătirea era de la Dumnezeu, ca să îşi împlinească Domnul cuvântul pe care l-a vorbit prin mâna lui Ahiia şilonitul, lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16 Şi când tot Israelul a văzut că împăratul a refuzat să le dea ascultare, poporul a răspuns împăratului, spunând: Ce parte avem noi în David? Şi nu avem nicio moştenire în fiul lui Isai; fiecare bărbat la corturile voastre, Israele; şi acum, David, vezi-ţi de propria ta casă. Astfel tot Israelul a mers la corturile lor.