2 Cronici 29 RFB13

1 Ezechia era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Abiia, fiica lui Zaharia.

2 Şi el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor Domnului, conform cu tot ceea ce făcuse tatăl său, David.

3 În primul an al domniei lui, în prima lună, a deschis uşile casei Domnului şi le-a reparat.

4 Şi a adus preoţii şi leviţii şi i-a adunat în strada spre est,

5 Şi le-a spus: Ascultaţi-mă leviţilor, sfinţiţi-vă acum şi sfinţiţi casa Domnului Dumnezeul părinţilor voştri şi scoateţi murdăria din locul sfânt.

6 Căci părinţii voştri au încălcat legea şi au făcut ceea ce era rău în ochii Domnului Dumnezeul nostru şi l-au părăsit şi şi-au întors feţele de la locuinţa Domnului şi şi-au întors spatele.

7 De asemenea ei au închis uşile porticului şi au stins lămpile şi nu au ars tămâie nici nu au oferit ofrande arse Dumnezeului lui Israel, în locul sfânt.

8 De aceea furia Domnului a fost peste Iuda şi Ierusalim şi i-a dat necazului, înmărmuririi şi şuierării, precum vedeţi cu ochii voştri.

9 Căci iată, părinţii noştri au căzut prin sabie şi fiii noştri şi fiicele noastre şi soţiile noastre sunt în captivitate pentru aceasta.

10 Şi este în inima mea să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca furia lui înverşunată să se întoarcă de la noi.

11 Fiii mei, nu staţi acum nepăsători, fiindcă Domnul v-a ales să staţi în picioare înaintea lui, să îi serviţi şi să îi fiţi servitori şi să ardeţi tămâie.

12 Atunci leviţii s-au ridicat: Mahat, fiul lui Amasai, şi Ioel, fiul lui Azaria, dintre fiii chehatiţilor; şi dintre fiii lui Merari: Chiş, fiul lui Abdi, şi Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşon: Ioah, fiul lui Zima, şi Eden, fiul lui Ioah;

13 Şi dintre fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi dintre fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;

14 Şi dintre fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei; şi dintre fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.

15 Şi au adunat pe fraţii lor şi s-au sfinţit şi au venit, conform poruncii împăratului, prin cuvintele Domnului, să cureţe casa Domnului.

16 Şi preoţii au intrat în partea interioară a casei Domnului, să o cureţe; şi au scos afară toată necurăţia pe care au găsit-o în templul Domnului, în curtea casei Domnului. Şi leviţii au luat-o pentru a o duce afară la pârâul Chedron.

17 Şi ei au început să sfinţească în ziua întâi a lunii întâi; şi în a opta zi a lunii au venit la porticul Domnului, astfel au sfinţit casa Domnului în opt zile; şi în a şaisprezecea zi a lunii întâi au terminat.

18 Atunci au mers la împăratul Ezechia şi au spus: Am curăţat toată casa Domnului şi altarul ofrandei arse, cu toate vasele lui, masa pâinii punerii înainte, cu toate vasele ei.

19 Mai mult, toate vasele, pe care împăratul Ahaz, în domnia lui, le-a aruncat în fărădelegea lui, le-am pregătit şi sfinţit şi, iată, ele sunt înaintea altarului Domnului.

20 Atunci împăratul Ezechia s-a ridicat devreme şi a strâns pe conducătorii cetăţii şi a urcat la casa Domnului.

21 Şi au adus şapte tauri şi şapte berbeci şi şapte miei şi şapte ţapi, pentru o ofrandă de păcat pentru împărăţie şi pentru sanctuar şi pentru Iuda. Şi a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să îi ofere pe altarul Domnului.

22 Astfel au ucis taurii, şi preoţii au primit sângele şi l-au stropit pe altar; la fel, după ce au ucis berbecii, au stropit sângele pe altar; au ucis de asemenea mieii şi au stropit sângele pe altar.

23 Şi au adus ţapii pentru ofranda de păcat înaintea împăratului şi a adunării; şi au pus mâinile lor peste ei,

24 Şi preoţii i-au ucis şi au făcut împăcare cu sângele lor pe altar, să facă o ispăşire pentru întregul Israel, fiindcă împăratul a poruncit ca ofranda arsă şi ofranda pentru păcat să fie făcută pentru întregul Israel.

25 Şi a pus pe leviţi în casa Domnului cu chimvale, cu psalterioane şi cu harpe, conform poruncii lui David şi a lui Gad, văzătorul împăratului, şi a profetului Natan, fiindcă astfel era porunca Domnului prin profeţii lui.

26 Şi leviţii au stat în picioare cu instrumentele lui David, şi preoţii cu trâmbiţele.

27 Şi Ezechia a poruncit să fie adusă ofrandă arsă pe altar. Şi când ofranda arsă a început, cântarea Domnului a început de asemenea cu trâmbiţe şi cu instrumentele rânduite de David, împăratul lui Israel.

28 Şi toată adunarea s-a închinat şi cântăreţii au cântat şi trâmbiţaşii au sunat, şi toate acestea au continuat până la terminarea ofrandei arse.

29 Şi când au terminat ofranda, împăratul şi toţi cei care erau prezenţi cu el s-au prosternat şi s-au închinat.

30 Mai mult, împăratul Ezechia şi prinţii au poruncit leviţilor să cânte laudă Domnului cu cuvintele lui David şi ale lui Asaf, văzătorul. Şi au cântat laude cu veselie şi şi-au plecat capetele şi s-au închinat.

31 Atunci Ezechia a răspuns şi a zis: Acum v-aţi sfinţit Domnului, apropiaţi-vă şi aduceţi sacrificii şi ofrande de mulţumire în casa Domnului. Şi adunarea a adus sacrificii şi ofrande de mulţumire; şi atâţia câţi au avut o inimă binevoitoare au adus ofrande arse.

32 Şi numărul ofrandelor arse, pe care adunarea le-a adus, a fost de şaptezeci de tauri, o sută de berbeci şi două sute de miei, toate acestea au fost pentru ofrandă arsă Domnului.

33 Şi lucrurile sfinţite erau şase sute de boi şi trei mii de oi.

34 Dar preoţii erau prea puţini, astfel încât nu puteau să jupoaie toate ofrandele arse, de aceea fraţii lor, leviţii, i-au ajutat până când munca s-a terminat şi până când ceilalţi preoţi s-au sfinţit; fiindcă leviţii erau mai integri în inimă să se sfinţească, decât preoţii.

35 Şi de asemenea ofrandele arse erau din abundenţă, cu grăsimea ofrandelor de pace şi a darurilor de băutură pentru fiecare ofranda arsă. Astfel serviciul casei Domnului a fost pus în ordine.

36 Şi Ezechia s-a bucurat împreună cu tot poporul, că Dumnezeu a pregătit poporul, fiindcă lucrul a fost făcut îndată.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36