2 Cronici 31 RFB13

1 Şi, când toate acestea au fost terminate, tot Israelul, care era prezent, a plecat la cetăţile lui Iuda şi a spart idolii în bucăţi şi a retezat dumbrăvile şi a dărâmat înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin, de asemenea în Efraim şi în Manase, până când le-au distrus în întregime pe toate. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors, fiecare om la stăpânirea lui, în propriile lor cetăţi.

2 Şi Ezechia a numit rândurile preoţilor şi leviţilor după rândurile lor, fiecare om conform serviciului său, preoţii şi leviţii pentru ofrande arse şi ofrande de pace, să servească şi să aducă mulţumiri şi să laude în porţile taberelor Domnului.

3 A rânduit de asemenea porţia împăratului din averea lui pentru ofrande arse, adică, pentru ofrandele de dimineaţă şi de seară şi ofrandele pentru sabate şi pentru lunile noi şi pentru sărbătorile rânduite, precum este scris în legea Domnului.

4 Mai mult, el a poruncit poporului, care locuia în Ierusalim, să dea porţia preoţilor şi leviţilor, ca să fie încurajaţi în legea Domnului.

5 Şi imediat ce a ieşit porunca, copiii lui Israel au adus din abundenţă primele roade din grâne, vin şi untdelemn şi miere şi din tot venitul câmpului; şi zeciuiala tuturor lucrurilor au adus-o din abundenţă.

6 Şi copiii lui Israel şi Iuda, care locuiau în cetăţile lui Iuda, de asemenea au adus zeciuiala din boi şi oi şi zeciuiala din lucrurile sfinte, sfinţite Domnului Dumnezeul lor, şi le-au aşezat în grămezi.

7 În a treia lună au început să pună temelia grămezilor şi le-au terminat în a şaptea lună.

8 Şi când Ezechia şi prinţii au venit şi au văzut grămezile, au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul său, Israel.

9 Atunci Ezechia a întrebat pe prinţi şi pe leviţi referitor la grămezi.

10 Şi Azaria, mai marele preot din casa lui Ţadoc, i-a răspuns şi a zis: De când poporul a început să aducă ofrande în casa Domnului, am avut destul să mâncăm şi a rămas mult, fiindcă Domnul a binecuvântat pe poporul său; şi ceea ce a rămas este această mare bogăţie.

11 Atunci Ezechia a poruncit să pregătească, în casa Domnului, cămări; şi ei le-au pregătit,

12 Şi au adus ofrandele şi zeciuielile şi lucrurile dedicate cu credincioşie, peste care Conania, levitul, era conducător, iar Şimei, fratele său, era al doilea.

13 Şi Iehiel şi Azazia şi Nahat şi Asael şi Ierimot şi Iozabad şi Eliel şi Ismachia şi Mahat şi Benaia, erau supraveghetori sub mâna lui Conania şi Şimei, fratele său, la porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, conducătorul casei lui Dumnezeu.

14 Şi Core, fiul lui Imna, levitul, portarul spre est, era peste ofrandele de bunăvoie ale lui Dumnezeu, pentru a distribui darurile Domnului şi lucrurile preasfinte.

15 Şi sub mâna lui erau Eden şi Miniamin şi Ieşua şi Şemaia, Amaria şi Şecania, în cetăţile preoţilor, în serviciul lor de încredere, ca să dea fraţilor lor după cete, celui mai mare, ca şi celui mai mic,

16 În afară de cei de parte bărbătească înscrişi în genealogie, de la vârsta de trei ani în sus, tuturor celorcare intrau în casa Domnului, după datoria cerută de fiecare zi, pentru serviciul lor, în îndatoririle lor, după cetele lor;

17 Tot aşa preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti, şi leviţilor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, în îndatoririle lor, după cetele lor;

18 Şi tuturor pruncilor lor, soţiilor lor, şi fiilor lor, şi fiicelor lor, întregii adunări a celor înscrişi în genealogie, pentru că în credincioşia lor s-au sfinţit pe ei înşişi, ca să fie sfinţi.

19 Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, care erau în ţinuturile din împrejurimile cetăţilor lor, în fiecare cetate erau bărbaţi chemaţi pe nume, ca să dea porţii tuturor celor de parte bărbătească dintre preoţi şi tuturor care erau socotiţi în genealogii, printre leviţi.

20 Şi astfel a făcut Ezechia prin tot Iuda şi a lucrat ceea ce era bun şi drept înaintea Domnului Dumnezeul său.

21 Şi în fiecare lucrare pe care a început-o în serviciul casei lui Dumnezeu, şi în lege şi în porunci, pentru a căuta pe Dumnezeul său, a făcut-o cu toată inima sa şi a prosperat.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36