1 Şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded;
2 Şi el a ieşit să îl întâmpine pe Asa şi i-a spus: Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul este cu voi, cât timp sunteţi cu el; şi dacă îl căutaţi, el va fi găsit de voi; dar dacă îl părăsiţi, el vă va părăsi.
3 Şi pentru o lungă perioadă, Israel a fost fără adevăratul Dumnezeu şi fără un preot învăţător şi fără lege.
4 Dar când ei, în necazul lor, s-au întors către Domnul Dumnezeul lui Israel şi l-au căutat, el a fost găsit de ei.
5 Şi în acele timpuri nu era pace cu cel care ieşea, nici cu cel care intra, ci mari chinuiri erau peste toţi locuitorii ţărilor.
6 Şi naţiune era distrusă de naţiune şi cetate de cetate, fiindcă Dumnezeu îi chinuia cu toată restriştea.
7 Fiţi tari de aceea şi nu lăsaţi mâinile voastre să slăbească, pentru că munca voastră va fi răsplătită.
8 Şi când Asa a auzit aceste cuvinte şi profeţia profetului Oded, a prins curaj şi a înlăturat idolii scârboşi din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe care le luase de la muntele Efraim şi a înnoit altarul Domnului, care era înaintea porticului Domnului.
9 Şi a strâns pe tot Iuda şi pe Beniamin şi pe străinii care erau cu ei din Efraim şi din Manase şi din Simeon, căci au trecut din abundenţă la el din Israel, când au văzut că Domnul Dumnezeul lui era cu el.
10 Astfel s-au adunat la Ierusalim în luna a treia, în al cincisprezecelea an al domniei lui Asa.
11 Şi au sacrificat Domnului în acea zi din prada pe care au adus-o: şapte sute de boi şi şapte mii de oi.
12 Şi au intrat în legământ să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor,
13 Şi oricine nu va voi să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel să fie dat la moarte, fie mare, fie mic, fie bărbat, fie femeie.
14 Şi au jurat Domnului cu voce tare şi cu strigăt şi cu trâmbiţe şi corni.
15 Şi tot Iuda s-a bucurat la jurământ, fiindcă juraseră cu toată inima lor şi l-au căutat cu întreaga lor dorinţă; şi el a fost găsit de ei şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
16 Şi de asemenea referitor la Maaca, mama împăratului Asa, el a îndepărtat-o de a fi împărăteasă, deoarece ea îşi făcuse un idol într-o dumbravă; şi Asa i-a tăiat în bucăţi idolul şi l-a călcat în picioare şi l-a ars la pârâul Chedronului.
17 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate din Israel, cu toate acestea inima lui Asa a fost desăvârşită în toate zilele lui.
18 Şi el a adus în casa lui Dumnezeu lucrurile pe care tatăl său le-a dedicat şi pe care el însuşi le dedicase, argint şi aur şi vase.
19 Şi nu a mai fost război până în al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.