14 Şi le-a răspuns după sfatul tinerilor, spunând: Tatăl meu v-a făcut jugul greu, dar eu voi adăuga la acesta; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.
15 Astfel împăratul nu a dat ascultare poporului, căci răzvrătirea era de la Dumnezeu, ca să îşi împlinească Domnul cuvântul pe care l-a vorbit prin mâna lui Ahiia şilonitul, lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16 Şi când tot Israelul a văzut că împăratul a refuzat să le dea ascultare, poporul a răspuns împăratului, spunând: Ce parte avem noi în David? Şi nu avem nicio moştenire în fiul lui Isai; fiecare bărbat la corturile voastre, Israele; şi acum, David, vezi-ţi de propria ta casă. Astfel tot Israelul a mers la corturile lor.
17 Dar cât despre copiii lui Israel care au locuit în cetăţile lui Iuda, Roboam a domnit peste ei.
18 Atunci împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era peste taxă; şi copiii lui Israel l-au împroşcat cu pietre, încât a murit. Dar împăratul Roboam s-a grăbit să îl i-a în carul său, să fugă la Ierusalim.
19 Şi Israel s-a răzvrătit împotriva casei lui David până în această zi.