8 Totuşi, vor fi servitorii lui, ca să cunoască lucrarea mea şi lucrarea împărăţiilor ţărilor.
9 Astfel Şişac, împăratul Egiptului, s-a ridicat împotriva Ierusalimului şi a dus tezaurele casei Domnului şi tezaurele casei împăratului; a luat totul; a dus de asemenea scuturile de aur pe care Solomon le făcuse,
10 În schimbul cărora împăratul Roboam făcuse scuturi de aramă şi le-a încredinţat în mâinile mai marelui gărzii, care păzea intrarea la casa împăratului.
11 Şi oricând împăratul intra în casa Domnului, garda venea şi le purta, iar apoi le aducea din nou în camera de gardă.
12 Şi când el s-a umilit, furia Domnului s-a întors de la el, ca să nu îl nimicească cu totul; şi de asemenea în Iuda lucrurile au mers bine.
13 Astfel împăratul Roboam s-a întărit în Ierusalim şi a domnit, căci Roboam era în vârstă de patruzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care Domnul a ales-o dintre toate triburile lui Israel, pentru a-şi pune numele acolo. Şi numele mamei lui era Naama, o amonită.
14 Şi el a făcut ce este rău, deoarece nu şi-a pregătit inima să caute pe Domnul.