1 Astfel Abiia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cetatea lui David; şi Asa, fiul său, a domnit în locul său. În zilele lui, ţara a fost liniştită zece ani.
2 Şi Asa a făcut ceea ce era bine şi drept în ochii Domnului Dumnezeul său,
3 Căci a îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile şi a spart statuile şi a retezat dumbrăvile;
4 Şi a poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor şi să împlinească legea şi porunca.
5 De asemenea a îndepărtat înălţimile şi idolii din toate cetăţile lui Iuda, şi împărăţia a fost liniştită înaintea lui.
6 Şi a construit cetăţi întărite în Iuda, căci ţara avea odihnă şi nu a avut război în acei ani, căci Domnul îi dăduse odihnă.
7 De aceea el a spus lui Iuda: Să construim aceste cetăţi şi să facem în jurul lor ziduri şi turnuri, porţi şi drugi, cât timp ţara este încă înaintea noastră, pentru că noi am căutat pe Dumnezeul nostru, l-am căutat şi el ne-a dat odihnă de fiecare parte. Astfel au construit şi au prosperat.