12 Şi Iosafat s-a înălţat mult peste măsură; şi a construit cetăţui în Iuda şi cetăţi de provizii.
13 Şi a avut multe afaceri în cetăţile lui Iuda; şi bărbaţii de război, războinicii viteji, erau în Ierusalim.
14 Şi acesta este numărul lor, conform casei părinţilor lor: Din Iuda, căpeteniile peste mii: Adna, mai marele, şi cu el războinici viteji, trei sute de mii.
15 Şi lângă el era căpetenia Iohanan şi cu el două sute optzeci de mii.
16 Şi lângă el era Amasia, fiul lui Zicri, care de bunăvoie s-a oferit Domnului; şi cu el două sute de mii de războinici viteji.
17 Şi din Beniamin: Eliada, un războinic viteaz, şi cu el bărbaţi înarmaţi cu arc şi scut, două sute de mii.
18 Şi lângă el era Iozabad şi cu el o sută optzeci de mii, gata pregătiţi pentru război.