9 Şi ei au învăţat poporul în Iuda şi au avut cartea legii Domnului cu ei şi au mers prin toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat poporul.
10 Şi frica Domnului a căzut peste toate împărăţiile ţărilor în jurul lui Iuda, astfel încât nu au făcut război împotriva lui Iosafat.
11 De asemenea câţiva dintre filisteni au adus lui Iosafat daruri şi tribut de argint; şi arabii i-au adus turme, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.
12 Şi Iosafat s-a înălţat mult peste măsură; şi a construit cetăţui în Iuda şi cetăţi de provizii.
13 Şi a avut multe afaceri în cetăţile lui Iuda; şi bărbaţii de război, războinicii viteji, erau în Ierusalim.
14 Şi acesta este numărul lor, conform casei părinţilor lor: Din Iuda, căpeteniile peste mii: Adna, mai marele, şi cu el războinici viteji, trei sute de mii.
15 Şi lângă el era căpetenia Iohanan şi cu el două sute optzeci de mii.