1 Şi Iosafat a avut bogăţii şi onoare din abundenţă şi s-a încuscrit cu Ahab.
2 Şi după un anumit număr de ani, a coborât la Ahab, în Samaria. Şi Ahab a înjunghiat oi şi boi din abundenţă pentru el şi pentru poporul care era cu el şi l-a convins să se urce cu el la Ramot-Galaad.
3 Şi Ahab, împăratul lui Israel, i-a spus lui Iosafat, împăratul lui Iuda: Voieşti să mergi cu mine la Ramot-Galaad? Şi el i-a răspuns: Eu sunt precum eşti tu şi poporul meu ca poporul tău; şi vom fi cu tine în război.
4 Şi Iosafat i-a spus împăratului lui Israel: Cercetează, te rog, din cuvântul Domnului astăzi.
5 De aceea împăratul lui Israel a adunat patru sute dintre profeţi şi le-a spus: Să mergem la Ramot-Galaad în bătălie, sau să îl las în pace? Iar ei au spus: Urcă-te, fiindcă Dumnezeu îl va da în mâna împăratului.
6 Dar Iosafat a spus: Nu este aici un alt profet al Domnului, ca să cercetăm de la el?